O noapte obisnuita

Ma plimb cu pasi lenti prin camera.Nu simt nimic…si nici nu as vrea sa simt ceva.Sunt intr-o perioada de doliu cenusiu in care gandurile mele se impletesc intru-un mod straniu,haotic.Sunt confuza.Nu stiu in ce zi suntem,dar nici nu cred ca are importanta.Timpul este un mister,un fenomen capricios si nemasurat pe care noi,neajutorati,l-am insotit cu iluzia ordinii.
Ma uit pe fereastra.Nu sunt stele.Traiesc acum pentru prima oara senzatia fizica a infernului.Copacii,tufisurile si gardurile vii din gradina formeaza hotarul dintre lumea mea si a celorlalti.Sunt ca niste ziduri inalte care ma protejeaza de valurile prostiei si a rautatii.Pe pajistile din jurul casei,blocuri de ceata se insurubeaza unul in altul.Daca nu ar fi fost intamplator noapte,putea sa fie si zi;in acest colt de tara ,ziua este la fel de sumbra ca noaptea si privelistea e aceeasi.Saptamani in sir este o boare continua,care in timpul zilei este la fel de invizibila si de neauzit ca si noaptea,intr-o adanca liniste.Tot ce pluteste acum in jurul meu nu este altceva decat un evantai de cuvinte.
Sting lumina.Abia acum,cu lumina stinsa in camera,ma simt cu adevarat eu.In noptile de vara ma distram imaginandu-mi cate un crucificat cu o cununa de spini pe crestet,tintuit de fiecare din sirul nesfarsit de stalpi.Lumea mi se pare un infern de cenusa cu neputinta de spalat.De fapt..noi de ce ne nastem?Pentru ca apoi sa murim?Moartea este ca o broasca uriasa,rosie ca sangele.Ea sta lacoma pe malul unui rau lat,raul sufletelor.Isi arunca limba ca pe un harpon,maxilarele ei mesteca tacticos,inghite apoi ce-a mestecat si isi arunca din nou harponul.Unde e ea se aude un oracait din multimi de limbi sincronizate,sunete emise de slujbasii ei.Unde e ea..nu mai exista rasarit.Soarele ,rosu sta de-o vesnicie in centrul unui univers acoperit de ceata.
Ma intind incet in pat si usor ploapele se inchid…

4 Comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack